Patrimoniul Chrissoveloni

Asociația și Editura Istoria Artei împreună cu Imobiliara Chrissoveloni au deosebita plăcere să vă invite la evenimentul de lansare a monografiei „Patrimoniul imobiliar al familiei Chrissoveloni de-a lungul veacurilor”, istoric de artă dr. Oana Marinache, în data de 10 septembrie, începând cu ora 17:00, la Cărturești Carusel.

Urmașul familiei de bancheri, făcând parte din a cincea generație, Jean Chrissoveloni, povestește cum a luat naștere această monografie: „Am rugat-o [pe Oana Marinache] să îmi găsească planuri și documente referitoare la clădirea din strada Lipscani nr. 41/55 pe care o refăceam și pe care am închiriat-o Librăriei Cărturești; mi le-a adus după câteva zile și am fost atât de impresionat de eficacitatea ei încât am început să îi cer altele și altele despre clădirile care au aparținut familiei noastre. Pe măsură ce am strâns o adevărată colecție, ne-am gândit să realizăm o carte. Totuși conceptul, motivația și inițiativa realizării acestei cărți se bazează pe dorința noastră de a arăta că înainte de instaurarea comunismului în România a existat o cultură care a creat lucruri frumoase: clădiri, lucrări de artă, muzică, cărți, sport și afaceri; este modul nostru de a demasca MINCIUNA groaznică care a fost comunismul și în felul acesta ne răzbunăm, în felul nostru, pe tot ceea ce a distrus.”

Lucrarea deschide colecția „Familii istorice” a Editurii Istoria Artei, prilejuindu-ne o călătorie în timp, din secolul al XIX-lea până în prezent, reconstituind istoria principalelor reședințe, sedii de bancă, centre comerciale, moșii care au aparținut familiei de origine greacă, Chrissoveloni și a celor cu care s-au înrudit (Filipescu, Lakeman-Economu, Suțu, Colibășanu). Astfel este restabilit rolul jucat de personalități precum Zannis, Nikolaos, Jean și Nicolae Chrissoveloni la dezvoltarea financiară și comercială a țării noastre, precum și colaborarea cu arhitecți, ingineri și constructori (Nicolae Cuțarida, Josef Jacob Schieffelleers, Edmond Van Saanen-Algi, Ștefan Burcuș, George Matei Cantacuzino, August Schmiedigen, Georges Cristinel) în vederea realizării principalelor edificii din țară și străinătate.

O bogată ilustrație, provenind din albumele de familie Chrissoveloni, completează cercetarea întreprinsă la Arhivele Naționale ale României, sediul central și direcțiile județene și la Arhiva Primăriei Municipiului București. Proiectul editorial a beneficiat de susținerea financiară a S.C. Imobiliara Chrissoveloni S.A. (http://www.chrissoveloni.ro/, imob.chrissoveloni@gmail.com)

Datele tehnice sunt: 368 pagini, format 21 x 28 cm, duotone și color. Conceptul grafic îi aparține lui Cristian Gache. Monografia este comercializată exclusiv în lanțul librăriilor Cărturești, prețul de vânzare fiind de 99 lei.

Lansarea din 10 septembrie este precedată de un tur ghidat, origanizat de Oana Marinache, pe str. Lipscani și str. Negustori, în data de 4 septembrie, de la ora 17:00. Pentru detalii și înscrieri: www.eia.ro și asociatiaistoriaartei@gmail.com

Identitate vizuala & design www.logotype.ro  |  webmaster Silviu Oprica  |  2015 Ⓒ Asociaţia Istoia Artei. Toate drepturile rezervate.